Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, a contractat un credit de 730.000 de euro de la Patria Bank pentru refinanţarea apartamentelor achiziţionate în cadrul ansamblului Greenfield Băneasa şi cofinanţarea apartamentelor rezervate în proiectul Cellini Residence.
„Într-o piaţă dinamică, viteza şi disciplina alocării fac diferenţa – iar parteneriatele bancare solide pot amplifica semnificativ randamentele generate. Este un pas în logica unui capital inteligent, nu doar investit, ci şi mobilizat eficient.”, spune Alexandru Bonea, CEO Meta Estate Trust.
Tot săptămâna aceasta, compania a anunţat o investiţie de 1,52 milioane de euro într-un portofoliu de 4 vile, din cadrul unui proiect din Braşov, care urmează să fie operate sub brandul Radisson Blu.
Meta Estate Trust este listată din august 2022 la Bursa de Valori Bucureşti, în piaţa AeRO. Începând cu martie 2023, acţiunea MET este inclusă în indicele BETAeRO.